O seară de comprese sau arici
din ochiul tău palustru și pragmatic
țâșnea prin aer, albăstrind molatec
pahare. Totuși, sticla cu furnici.

Presupuneam oracolelor farse,
păienjenilor gulere cu-agrafe
(Tu – un bărbat, ea – o femeie ce se-ntoarse
călcând pe broaște și pe-autografe.)

Sub șăi de dinți de lacăte, din spații
– înfășurat în pielea mării, moartă,
ce-i spuneți viață toți descreierații –
prin mâini ți se plimba, ținut de toartă,

cadavrul calm; părea ca de ivoriu.
Așa sunt toate: șterse când dispar...
N-avea cu el decât, pe umeri, var
sau poate cocostârci din promontoriu.

Ți se-ncheiau la mâneci cu abțineri,
ca două sparte aspirine Bayer,
doi nasturi albi. Calcanii erau tineri –
și ați plecat desfășurați în aer.