poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-08-14 | |
În fiecare genunche, dragul meu, de mi-s văpăi trupurile
în fiecare genunche și în mâini, țin câte o stea e mai mult și de aceea mă plec și cad pe genunchi sunt greoaie ca para pentru că mi-s picioarele grele, spune tu, cum să faci, cu mâna, trupul, genunchele Laur și Laura, iar, cu mâinile, ce pot să fac... ce pot să fac cu mâinile... ți-am spus, și ieri, îți citam din carte, Îmi ascunsesem mâinile și genunchii, până ni s-a născut Mihăiță Mai limpede, azi, ”În pântecul meu călătorește o stea” Laura dragă o să mă întorc înapoi... Laura Laura cum să mă duc unde mă vor, într-o zi, mâinile? deși nu mă închin niciunui Dumnezeu îngenunchez lăcrimarului bun care n-o să mă certe pentru că am căzut pe genunchi, ca un metal greu, cu stele în oase că am pus, pe ușă, 2000 de zăvoare te văd absolut mâine lângă cumpănă, tragi apă, iar galantarul e greu apa e grea cumpăna mugește și dă pe dinafară, în sat că am pus pe ușă 1999 de zăvoare cum să încarci, de fapt, cei doi măgăruși cu pielea violacee și cu urechile lungi atâta timp cât trec camioanele foarte mari soldățești pe drumul sătesc... pentru că e plin de praf, atât pe drumul din sat cât și pe alee Frunzele lalelelor sunt, de fapt, pline de praf roțile huruie e mult praf, de-a dura pe stradă și roțile... sunt mari ca niște covrigi numai buni pentru uriași florile se chinuie, de mult, cu bobocii întredeschiși iar eu cui să zâmbesc... Lalele se chinuie... este mult praf în potir? Și atunci, spune-mi tu, cel care, demult, ai plecat cine știe pe unde, ascuns sub o copertină de metal și de pânză extrem de groasă din spate la ce oaste, cine mi te-au ascuns într-un camion de soldați Trecând, apoi, prin praful orașului cu dorul meu agățat într-o amintire mai drept mai onest mai limpede, azi, ”În pântecul meu călătorește o stea” Așa îți mărturiseam Luciene Dar tu mă lăsaseși lângă un copil pe care ar fi trebuit să îl hrănesc și să îl dezleg în bună creștere multă Pâine pe aceste maluri de Pâine lasă stupul să curgă... să curgă... iar tu îmi ziceai ”Laura, draga mea, lasă ușa deschisă pentru că o să vin, înapoi, într-o zi nu mai minți, Luciene, sunt multe torțe la mine pe brațe iar Laura plânge de veacuri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate