Cu două obiecte grele care au dăinuit în familie
legând cele două emisfere mama-tata prin niște legături
pe care voiam să le simt doar eu.
Cu două pietre uitate prin bălăriile orelor și zilelor dintr-un balcon
ca o alee de cimitir.
Cu două foste monumente ale unei fericiri dintr-o altă epocă
din care ieșeau gândacii în armura lor lucioasă de negru.
Mă refer la o bicicletă mare, și când o bicicletă mare este în joc trebuie să adaugi
rusească,
ce avea lanțul căzut (dar nu de tot, cum stă bine în viață)
ca niște buze de pe o față canceroasă.
O bicicletă mare, albastră, peste care trecea, sub ochii soldățelului care eram,
un psoriazis ruginiu.
O bicicletă adusă în balcon de primele raze ale unui soare de mult apus pe după sforile pentru uscat,
pentru că era prea mare ca să intre pe ușă (îmi spuneam eu)
și oricum nimeni din familie (mi se spunea mie)
- în viață sau din fotografiile ce stăteau claie în pungi -
nu știa să meargă pe așa ceva.

Dar mă refer și la un frigider Fram,
o celulă în care ceva a fost ținut captiv ani de-a rândul,
un frigider de culoarea zăpezii din intersecțiile aglomerate după ce o noapte a nins feeric,
cu o ușă care se deschidea doar când aveai vârsta suficient de puternică
pentru a înlănțui mânerul cocârjat (dar nu de neputință).
Un frigider în care aș fi putut încăpea dacă nu mi-ar fi păsat de viață încă de pe atunci.
Un frigider în care am descoperit cum miroase uitarea
și alte câteva adevăruri.

Acum îmi cer iertare vouă pentru intimitățile puse în poezie,
dar m-am gândit că puteți oricând să înlocuiți bicicleta mare rusească și frigiderul Fram,
după metoda psihanalizei, cu lucrurile voastre personale,
să vă nașteți din nou așa cum vă doriți voi și propriile voastre poezii.
Să înlocuiți totul
cu dulapuri fornăitoare și veioze în formă de sticlă umplută cu nitroglicerină inflamabilă,
cu mese grele pe structura unui cavou și paturi cu sârmă ghimpată în loc de arcuri.
Cu oameni mari ca niște macarale care ridică de perciuni frica la tavan
și tăcerea ca o plapumă din amiezile toride de august imbecil,
acel sufocant august în care aveai impresia că toată familia doarme
într-un imens Fram ursul bolnav.