Stol de piază rea anii
presimțiri căzute
în toată firea
să fie sentimente
de uz personal

Uniforme de relief
brăzdează cerul
să crape timpul în bucăți
de vietăți private
ca nelegiuiri respectabile
Copiii devorează nașteri
în pântecele fecioarelor
și plâng de dorul nefinței
ce are sânul plin cu etern

Dar la urma urmei lumii
se văd primele zile
în starea lor rotundă
cu spițele supraviețuirii
și nimeni nu-și amintește
cum arată roata nimicului

Poate nici nu există
plecare și întoarcere
ci doar gândul sihastru
obișnuit să se culce pe trup
încovoiat de întrebări(ne)știute.