sunt atât de înalt
încât Luna ia liftul să ajungă la fruntea mea
ating cu obrăznicie fundul oceanului și
totodată, deranjez traficul aerian

sunt atât de deștept încât cele mai mari academii
să nu mai vorbim de-alde nobel și alte premii
se bat să capete numele meu

sunt atât de celebru și invidiat
încât șecspir* și dante
să nu mai zic de amărâtul ăla de homer
s-au pus la coadă să le dau autografe
cine știe dacă îi mai apuc în viață!

dacă nu public chiar acum măcar un vers
doar aruncând o uitătură tâmpă spre gloată
fluvii de sinucideri se petrec spontan

ies din casă, nu mai plouă, anume, ce credeai?
mă îndrept spre brutărie
norocul că am găsit pe trotuar o monedă
până și astea se pierd așa în vânt după versurile mele

o singură femeie
se gândește la mine altfel
să nu fi pățit eu naibii ceva