Ivit de pe coclauri de câmpie
fără de capăt și înțelenită,
el funia o ține pregătită
să-nfrunte-a taurului cerbicie.

Cu băștinașii s-a luptat, cu goții -
cum spaniolilor li se spunea.
Ades la joc de cărți se-ncăiera.
Pierit-a pentru patrie, cu hoții

de-a valma, alungați și obidiți.
Doar praful s-a ales. Din aspra lume
de oameni dârzi, destoinici nici un nume
nu s-a păstrat. Sunt încă pomeniți

cu numele generic, literar.
Au fost văcari, haiduci ori poterași
în munți. Duși în război viteji ostași,
slujind când crezul nobil, când barbar.

Departe era Domnul. Drept credință,
cuțitul și curajul le-au rămas.
Nicicând nu-i loc de milă la impas.
Cumplita lege-i drum spre neființă.

Au atârnat de-a bătăliei soartă
și de noroc. Nu au cerut nimic;
nici cuvenita faimă de voinic -
o năzuință pentru ei deșartă.

Acest sărman, în șură-adăpostit,
își soarbe-alene ceaiul și visează,
privind de ziuă cum se luminează
peste câmpie. Chip încremenit.

Nicicând n-a spus: sunt gaucho. I-a fost
soarta să nu viseze soarta celorlalți.
Neștiutor a fost, ca noi ceilalți,
nu mai puțin pribeag primit-a moartea.



traducere - Andrei Ionescu