durerea nu te poate ucide
decât în măsura în care o lași să se întărească în jurul tău să îți ia respirația
nu-i găsești înțelesul e ca o mănușă găsită vara pe stradă
te așezi cu ea în mână o cercetezi cu mintea aiurea e
puțin deșirată puțin blândă puțin cenușie

nu mai știu de ce și încotro pornisem
certitudinile de ieri se destramă și picură rece pe ceafă
ceva e în neregulă cu mine
nu poți reface de atâtea ori calculele
și să rezulte de fiecare dată un zero mai mult în mulțimea vidă

aștept să treacă cele o mie de zile de blestem să pipăi împuținarea arșiței în crucea pieptului
dar ce fac acum
cu mine cu
ziua asta vechi începută
cub gol de vibrații semn de întrebare insistent ca o eroare încremenită în computer

a trebuit
da
a trebuit