poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2955 .



Gauchos
poezie [ ]
Poezii - Editura Polirom, 2017

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jorge_Luis_Borges ]

2021-05-25  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea






Părea că nu mai știu că străbunii lor veniseră pe mare, că
nu mai știu ce este marea și ce sunt valurile.
Metiși cu sânge de om alb i-au disprețuit, metiși cu sânge
de piei roșii au fost dușmanii lor.
Mulți dintre ei n-au auzit niciodată cuvântul gaucho
ori l-au auzit ca pe o insultă.
Au învățat drumurile stelelor, obiceiurile vântului și ale
păsării, profețiile norilor din Miazăzi și ale lunii cu cearcăn.
Au fost păstori de turme pe tărâm de primejdii, îmblânzitorii
de cai sălbatici, neîntrecuți în mânuirea lasoului și marcarea
animalelor cu fierul înroșit, uneori poterași, alteori fugari.
Câte unul, cu viers frumos, era cântăreț doinaș.
Cânta fără grabă, fiindcă mai era mult până se crăpa
de ziuă, și cu glas domol.
Erau printre ei și vânători de tigri; cu brațul stâng înfășurat
în poncho, înfigeau cu dreptul cuțitul în vintrea animalului
care se năpustea asupra lor.
Aveau vorba tărăgănată. Își omorau timpul sorbind din
ceaiul de mate și jucând cărți.
Spre deosebire de alți țărani, erau hâtri.
Erau răbdători, cuviincioși și săraci. Ospitalitatea era
sărbătoarea lor.
Câteodată, sâmbăta, își găseau sfârșitul într-o încăierare
la beție.
Mureau și omorau cu inocență.
Nu erau evlavioși, în afară de cazul unei credințe care se
dovedea a fi o superstiție obscură, dar viața grea îi învățase
cultul curajului.
Oamenii de la oraș le-au atribuit un dialect inventat și o
poezie împănată de metafore rustice.
Cu siguranță n-au fost aventurieri, dar turmele îi purtau
departe, iar războaiele și mai departe.
Au intrat în istorie printr-o mulțime de căpetenii. Au fost
oamenii lui Lopez, Ramirez, Artigas, Quiroga, Bustos, Pedro
Cambel, Rosas, Urquiza, ai lui Ricardo Lopez Jordan, care
l-a ucis pe Urquiza, ai lui Penaloza ori Saravia.
N-au murit pentru acel lucru abstract pe care-l numim
patrie, ci pentru un stăpân întâmplător, purtați de mânie ori
atrași de primejdie.
Cenușa lor s-a risipit în cele patru vânturi, pe întreg continentul,
în republici despre a căror istorie nu știau nimic, pe
câmpuri de bătaie azi faimoase.
Hilario Ascasubi i-a zugrăvit în chip de cântăreți și luptători.
Și-au trăit soarta ca într-un vis, fără să știe cine erau
ori ce erau.
Poate că la fel ni se întâmplă și nouă.


traducere - Andrei Ionescu


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!