Lacrimi și șoapte stranii din stele și din flori
Se scurg aici pe lumea de mulți suferitori,
Și când în cuibul nostru de patimi ele-ajung,
Mai curăță din rele pentr-un mileniu lung.
De-aceea eu spre spațiul acesta mă îndrept
Având speranțe vii în soarta ce-o aștept.
Râvnesc demult o lume cu slăvi ca de altar,
Nemărginită-n bine, unde iubirea-i far
Cu rădăcini adânci în cinste, demnitate -
Cetate de lumină și sfântă libertate !
Aș vrea să fie-acolo plaiuri uluitoare
Cum sunt în Țara mea, cu câmpuri roditoare,
Cu munți, coline, codri, cu-izvoare și comori,
Dar fără lași și lideri de Țară vânzători...
Niciun popor nu-i cazul s-ajungă sclav lacheu,
Să stea-n genunchi sub altul, decât la Dumnezeu !
Cu El întâi să-ncepem iubirea pe pământ,
Apoi familii, prieteni - dar EL e cel mai sfânt,
Căci EL, de fapt, ne-aprinde incendiu-ntre noi doi;
Altfel, iubirea scade, chiar dacă azi e-n toi !...
Cereasca dăruire e-un templu transcendent,
Zidit din inimi sacre pe-un crez și-un Testament,
Surplus de nemurire, de-nalte zămisliri.
E altruismul nostru în brave dăruiri.
Întreci pe mulți în aprigi virtuți și frumuseți,
Când pe săraci i-ajuți și multe îi înveți !
În facerea de bine noi sigur n-am tras chiul,
Deși-ar fi greu să spunem că am făcut destul...
Oricum, dacă-nzeci-vom un dar cu-adevărat,
Și tu și eu ajungem un Om de neuitat !

Glen Ellyn, 16 mai 2021