poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-08 | |
În altă viață mă cheamă Bianca
Am 31 de ani, dar tot în ochi mi se strânge toată neputința Nu zgâlțâi te rog Scaunul cu trei piciorușe pe care stau E de lemn Soțul meu nu mă înțelege nimeni nu m-ar fi înțeles de fapt În mâinile mele vâlcede Nu se mai vede lucrătura osului meu Mă urc, foarte tăcută, în tramvai Copiii mei sunt dependențele care mă țin legată de lumea aceasta plină de nedreptate Dacă nu ar fi ei, aș fi plecat, cu sufletul, undeva înapoi Ca și când ai face Rodii din trup Scot din geantă rujul prea roșu nu mai am nevoie de el îmi scot și ceasul Sperând să sar undeva în afară de timp să pășesc de exemplu undeva mai în stânga Mă fac păsăre dar aripile nu mi le mai arăt la nimeni Pentru că am nevoie, de ele, prea mult timp De aici înainte Nu cred și nu mai sclipesc Fereastra de la geam îmi stă deschisă și e pasăre cu străveziile mutilări evidente La fel ca și mine Este nedrept să fii femeie, dar și mansardă, la fel Care așteaptă femeia cuminte Și păsările Cu aripi albe Așa că mă ridic îmi rup în mine toate rădăcinile Mă fac una cu ele Și mă ascund în pământ să fac jir Mă scufund într-o stea ca în pământ să mă fac jir În rădăcina mea și în jir Mă țin ca o pasăre Albă În trunchi, o pasăre e mult jir și rădăcinile nu sunt deloc putrede.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate