Adăpostit sub scutul Minervei stau deoparte
La umbra unui dafin ce n-are vestejiri.
De gloria lumească de secile vrăjiri
A vremii-nșelătoare totuna de departe.

Adun pământ și plante și oameni într-o carte
Înaltă în simțire, bogată-n zugrăviri,
Din vechile otrăvuri făcut-am izbăviri
Din tulbure viață, armonioase arte.

Dar sarcofagul poartă îngemănate roade:
În juru-i saltă-n soare al zeilor alai,
Năuntru zace mortul cu viermele ce-l roade.

Nu-i nimeni deznădejdea în gând să mi-o ghicească.
Doar tu, Zeiță clară ca flacăra, îmi dai
Puterea sa-mi torc chinul în marmura cerească.