Omul frumos zidește
pentru că vede frumos,
iar frumosul există pentru că
își descoperă sinele în propriul chip
după cum lumina se vede în întuneric
din raza tăceri pe care o adâncește
în nerostirea care o cheamă.

acest drum se naște din amintiri
și se întinde prin poveste
după cum calea dăruiește
nesfârșirii ființă.

ce urmează e întotdeauna pășire,
devenire a unei alte amintiri,
și prefacere a unui alt vis.

astfel marginea luminii desenează
în privire chipuri.