Altă dată, poate mâine,
Când își strânge pomul floarea,
Când se-nchide largul zării și își leapădă splendoarea,
Când e boală şi nu-i pâine,
Iar tu n-ai nici o ieșire pentru starea disperată,
Fiindcă-atunci când ai de toate, totul lași pe altădată.

— Astăzi suntem ocupați,
Însă, dacă insistați,
Ne legăm că într-o zi
Vom veni
S-auzim ce ne-ndemnați.

Altă dată, peste-un an,
Peste doi sau cine știe?
Să te-nsori, să-ți creşti copii, să mai faci ce-o fi să fie,
Adunând ban lângă ban;
Până-ți intră moartea-n casă, iar tu n-ai nici o putere
Fiindcă nu cunoşti odihna ce-ți aduce mângâiere.

— Vă-nțelegem doleanța,
Însă azi păstrați distanța,
Că avem nițică treabă
Și e grabă,
Că se-apropie vacanța.

Altă dată! Nu e vreme
Chiar acum de pocăință –
Dar eşti om de omenie și-ai să cauți şi credință,
Însă ai ceva probleme …
O, de-ai prinde izbăvirea, nu cumva să vin-o zi
Când vei căuta chemarea, însă n-o vei auzi.

— Azi suntem cam obosiți,
Însă, mâine, mai veniți;
Despre viața de apoi
Vrem și noi
Să cunoaștem ce gândiți.

Stai, ascultă! Nu auzi
Cum în inimă-și fac locul stropi de rouă, muguri cruzi?
Nu simți Vestea minunată
Cum s-a-ntors să-ți spună iarăși să n-o lași să stea în drum?
Cum s-aștepți o altă dată?!
Ce te-mpiedică acum?