Ș-atât de dor
de râsul nostru
azi îmi e!

Și de tăceri
ce-ascund speranțe
sub incredula pleoapă.
Da,
chiar acolo,
neverosimil, nu?

Ritmul inimii
sparge
instabil echilibru
al piruetei minții,
și-l aruncă în gaura neagră
ce-a absorbit-o pe predecesoarea ei.

Dor de mâine,
de la anul
și de veac ce nu mai vine...
Doare dorul ăsta,
și mâine,
și la anul
și-n secole postume.