Țara mea e rana deschisă
pe care o spăl și o machiez în fiecare zi
ca să fie suportabilă și să arate decent
este un țărâm indecis populat de oameni străini
care vorbesc aceeași limbă, plină de euri
înjurături neaoșe și anglicisme tabu

țara mea e o școală plină de elevi și profesori
traumatizați de la primul contact cu sistemul
cei mai în vârstă sigur își amintesc
cum îi bătea tovarășa cu rigla la palmă
și cum se făcea carte odată printre orele de practică agricolă, curent întrerupt
și defilări de 1 mai

țara mea e un spital supraaglomerat cu pacienți în stare gravă
și doctori indiferenți
cum a fost spitalul în care l-am găsit pe tata
după ce fusese călcat de-o mașină
iar infirmierul burtos cu lanț gros de aur la gât mi-a spus cu reproș
nu mi-ați lăsat nici măcar cât să-mi cumpăr o bere
chirurgul îmi tot bătea apropouri că urmează
o operație deosebit de grea
și anestezista era atât de elegantă și frumoasă
dacă aș fi terminat medicina aș fi putut fi la fel ca ea…
(din fericire tata a scăpat atunci,
s-a dus câțiva ani mai târziu din cauza unui alt accident -
cerebral
după ce un medic l-a lăsat să moară acasă,
plecând cu o salvare goală și 50 de lei în buzunar)

oamenii din țara mea sunt mai speciali
se-mpart în general în fraieri și șmecheri
șmecherii s-au descurcat întotdeauna
datorită mulțimii de fraieri care se încăpățânează
să fie cinstiți și să muncească pentru a-și întreține familia
și conducătorii gușați
acea categorie cu totul specială
care și-a construit raiul personal
din voturile și lacrimile unei mulțimi de naivi incorigibili
care i se supun ca o femeie bătută de bărbatul alcoolic
crezându-l de fiecare dată
când îi promite că n-o să mai bea și o să facă treabă bună

compatrioții mei
numesc sindromul Stockholm dragoste de țară