taine dorm în strai de vise
lumii teatru-i somn pe scene
mult zadar ne istovise
țelul zărilor viclene.
de prin clipa de vecie
zborul suie fiert în rugă,
cât o fi să ne mai fie
vremea-n zar la trai ne-njugă.

printre oameni trec eresuri,
adevăr de noi se spală
că fugim de înțelesuri
cugetând minciuna goală.
Dumnezeu, mirării clește
întrebări ne interzise...
cerceta ni se ferește,
taine dorm în strai de vise.

somnambulic mers pe sârmă
oamenii actori tot joacă,
noaptea vieții e la cârmă
în corăbii pe-apă seacă.
omenescul joc se-nvârte
curgător pe-a morții lene
de tenebre-având ciosvârte
lumii teatru-i joc pe scene.

de nimic în existențe
obosit e timp de-o clipă,
veșnicia-n om e-n zdrențe
și la demiurg tot țipă.
noi, unind secunda de-altă
stihul năzuiam în zise
da-n hârtia-n alb înaltă
mult zadar ne istovise.

ideal ni-i trebuință
dar amăgitor ne este
cât mai locuim ființă
fără-n sânge de poveste.
prin văzduh cu zboruri rare
întrebuințând halene
învelim în claustrare
țelul zărilor viclene.

gând rănind eternitate,
cugetul e doar al vieții
mult minciuna s-o arate
când se năruiesc poeții.
în enigma cea mioapă
mici hristoși să ne învie
adunăm lumini de-o șchioapă
de prin clipa de vecie.

asurziți spre Domn de Clopot
crezământul ne îmbie
să uităm umanul ropot
ce ne ține în robie.
vom intra pe-a morții ușă,
încă-i temniță de fugă
dar din piepturi de cenușă
zborul suie fiert în rugă.

viața asta-n poale-i scurtă
dezvelind picioru-n groapă
ne vom duce-acolo-n iurtă
când amurgul ne adapă.
și prin verde ori uscate
stăm în lutului grafie
în spinări ducând păcate
cât o fi să ne mai fie.

bem otrăvuri seci din soarte,
libertăților arbitru
mințile să ni le poarte,
viața punem pe pupitru.
într-un timp cu stea ciudată
demon ni-i în gânduri slugă;
din ursita ce ni-i dată
vremea-n zar la trai ne-njugă.

vremea-n zar la trai ne-njugă
cât o fi să ne mai fie;
zborul suie fiert în rugă
de prin clipa de vecie.
țelul zărilor viclene
mult zadar ne istovise;
lumii teatru-i somn pe scene
taine dorm în strai de vise