până să le dea omul nume, îngerii își vedeau de treburile îngerești
precum în cer așa și pe pământ fără odihnă. dar oamenii atinși de dorul creației
s-au gândit să le dea un loc. și un nume. să nu mai umble așa fără de voie
și-atunci au scobit celule-n calendare, au pus ziduri cerului
și fiecare înger și-a primit numele,
și ce anume putea să facă
puțină ordine nu strică
că doar nu erau de capul lor
și nici nu puteau să se încurce-n treburi
dar pentru că se terminaseră numele și nici locuri în calendar nu mai erau
oamenii au zis să-i împartă (era la modă sclavia), și să dea fiecărui câte un înger păzitor
și din toată bucuria zborului a rămas doar o amintire și uneori o fărădelege
iar din iubire au făcut monedă de schimb. preschimbată-n arginți

înger îngerașul meu…