Trăiesc într-un oraș în care se văd artificii pe cer în fiecare seară,
unde oamenii își duc viața comodă în căsuțe mici de cărămidă cu ferestre neacoperite dând direct în stradă, caricaturi mișcându-se în vitrină,
săculeți plini de apă și emoții amestecate,
apă emoționată,

unde plouă torențial mai mereu și decupezi ceața la 5 dimineața cu mâinile tale minunate, creezi un tunel prin care să ne deplasam în siguranță, două puncte verzi agitându-se în google maps.

Am abandonat aproape tot ce îmi era familiar,
am părăsit nava-mamă,
sunt un fel de Dory în căutare de provocări și exaltare.

În mine ceva se schimbă și sub pat, prin dulapuri, în colțurile întunecate apar noi monstruleți,
vor deveni în curând cei mai buni prieteni,
îmi vor testa sănătatea mentală.

Trec din nou prin anotimpul psihozelor,
al mâinilor mele reci în buzunarul tău călduros,
al dramelor proiectate pe peretele alb din casa asta cu amprente orientale,
miros de tikka masala și mosc,

trec cu ochii mei fumurii,
zâmbetul de copil și curajul naiv de mică provincială.