Simt capul greu,
o minge de bowling
într-un impact continuu,
apoi
strâng schijele de pe podea,
din pereţi,
din
sângele tău,

le adun, le lipesc
şi mă prefac că sunt toate din nou la locul lor,

că totul e real, real, real,

la fel de real
ca scheletul ăsta pe care-l car după mine şi pe care nimeni altcineva nu-l vede,

coșmarul rămas pe retină, dimineaţa,
pe stomacul gol,
când totul e atât de străin
şi de ce nu ar fi,

simt capul greu,
ace, ace, ace
sunt
o păpușică vodoo
în mâinile
cuiva
care mă urăște rău,


iartă-mă,
iartă-mă,

și
apoi

mai du-te
naibii.