| 
		poezii v3  | 
		Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
| 
		 | 
	
		
 | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]()  | 
    
    
     | 
    |||||
| 
	
 
		  agonia ![]() 
 
■ Cenușăreasa desculță 
 Romanian Spell-Checker Contact  |     
    
 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2020-10-06 | | 
Trăiesc într-o lume unde  
      virtutea si morala au devenit petice în hainele nebunilor. Trăiesc într-o lume unde curtezanele au devenit regine iar cămătarii-prinți fermecători. Trăiesc într-o lume unde dorința ține loc de pălărie si prostia de baston. Trăiesc într-o lume unde mărimea unei guri se măsoară în materie cenușie. Trăiesc într-o lume unde inocența copiilor este sacrificată pe altarul fals al cunoașterii. Trăiesc într-o lume unde doctorii depun jurământul lui Hipocrate cu mâna pe un teanc de arginți. Trăiesc într-o lume unde lacrimile îți sunt băgate cu forța înapoi pe dinăuntru. Trăiesc într-o lume unde părerea personală este arsă pe rug de către inchizitorii cuvântului. Trăiesc într-o lume unde Venus a coborât din tablou direct în bordelurile de sticlă. Trăiesc într-o lume unde burta de boier a devenit simbol național și lanțul colorat-stindard cavaleresc. Trăiesc într-o lume unde cărturarul este subnutrit iar a iubi nu mai înseamnă nimic. Trăiesc… într-o lume. 
  | 
    ||||||||
| 
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
    
		 | 
  |||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate