întotdeauna toamna ne reîntoarcem în paradis
se apropie dansul călușarilor și neantul întră în transă
epoca darurilor se prăbușește din copaci sanguinici
simți cum îți crește de sub tălpi vegetal
& îngeri –puiandri îți arată drumul celest
mai întîi către tine însuți mii de cărți
mii de corăbii al căror sine ești victimă sigură
pornind către Dumnezeu cu suflet mazdeic
sfâșiat de transă
nu te poți opune stelelor proaspăt culese precum gutuile
așteptându-și voievozii cu plete mov la o cafea
mai trebuie să aștepți la ușă
cineva mai întârzie
poate von paulus ajuns feldmareșal
în comunismul din coliba de la stalingrad
trăgând până la ultimul glonte
ori bătrânul trăgător în lișițe curmându-le zborul de mii și mii de ani
minunat de cum crește garoafa din bulb
miracolul care lasă pământul fără respirare
la-nceput a fost coaja cuvântului și apoi Însuși cuvântul
dobândindu-și trup pe urciorul de lut alb-gălbui
de humă deasă de la cucuteni
unde-și îngropa morții cândva această civilizație
printre haturi
nu s-au găsit cimitire oase cranii de uriaș
mai târziu adăpostite în muzee interzise
scanate de mii de sateliți
înspre dispariția stelelor cu raze devenite cioburi
mâinile de arheolog al spiritului nedumerit
îi mai spălau din când în când fața
uitându-și epigonii semeni
drumul spre casă valetul regal al iluziei
maya & sângele șiroind precum ploia pe streșini de stuf
vine sfârșitul istoriei
descrierea ștefaniană impusă cu emfază de moarte
la început a fost miezul cuvântului
mi-a fost îndeajuns să pricep
va fi pranayama
ne țineam respirația pentru paginile slavone
să nu se rupă la fiecare cucerire & iarăși moarte
cărți luate din biserici șlefuite de cuvinte pictate pe cronici anonime
frumusețea atârnată pe ziduri cu judecata de apoi
el era singurul care știa că o să vină și o să rămână
în ultimul dialect haiducesc impurul adevăr al veșniciei
zbătându-se pentru a se-ntoarce-n larg delfinii
așteaptă puțin
a trecut o oră și înțelegem
desigur cunoașterea e limita de aur a impenetrabilului
ce face sri-ul
exact dinspre emisfera vestică sau estică închizându-ne
telefonul cu taste din muzeul blestemat de covid
luat la rost de cele o mie de miliarde de explicații militare
intrând în creierul miliardarilor &ieșind precum neuronii
cu flăcări incendiaredin biologi trucați pe ușa din spate a istoriei
& a mitului slăvitului domn înainte înapoi
ultima salvare rătăcind pe drumuri fără întoarcere
brancardieri cuminți precum pietrele de moară de la vetrișoaia
tăcând vinovat despre ultimul om al civilizației umane
din patriotism neasemuit aruncat în apele învolburate ale patriei străbune
definitiv călcată-n picioare de străini