dimineața începuse cu aceeași migrenă
aceeași lume aproape intactă... contururile insesizabile
supraviețuitori ai nopții rămânea să înfruntăm
fantasmele zilei

încăpeam cu aproximație
în cuvintele strâmbe la pronunțat
mai potrivite salopetele
alea gri cu nasturi spânzurați

priveam pe un fel de fereastră...

ca pe fluturi de-o zi oamenii
prindeau clipele
exultau
ajungeau în același insectar
se mai zvârcoleau o vreme


tu te îndrăgostiseși iremediabil
până la prima
de ochii mei
fantastici gigantici încercănați
spunând povestea
lumilor din afară


și eu...
scriam... scriam...
o făceam în primul rând
pentru mine.