Gândul pe care l-am gândit
Despre pasărea care a trecut prin cer
Nu a plecat cu ea.

Ci ca un strigăt lung
Din văi și din păduri întunecate
S-a ridicat din mine ca să scape.

De pe foaia pe care fusese desenat
Am șters forma paserii.

Însă zborul ei mi-a rămas
Precum miezul creionului
Desenând orizonturi
Din linii fecunde.

Nu pot uita nici țipătul paserii
Pe care mi-am închipuit că îl aud.

Nu pot uita nici umbra strigând din gând
Cum din carnea foii nu le pot șterge.

Gândul, precum un ram care crește
Străpungând dintr-un alt gând
Alte ramuri prin cer căută!

O mână ce se-întinde nu pentru a cere,
Ci pentru a atinge tremurând rana trecerii.

Privesc și aștept
Ca totul să se întoarcă.

Din pasăre să-mi revină privirea
Cu care i-am privit umbra trecerii
Și gândul cu care am închipuit cerul
Ca fiind linia cu care i-a desenat zborul.

Țipătul paserii e un miez de creion,
Mină de cărbune ce în mine o port,
Prima bătaie a inimii care
În albul foii zvâcnește
Mâzgălind ultimul zbor.

Gândul pe care l-am gândit despre pasărea
Care a trecut prin cer nu a plecat odată cu ea.

Ci, ca strigătul lung din văi și păduri,
S-a ridicat din mine să scape.