Ai ochi de diamante ce-ascund dulci primăveri
Cu trepidări adânci, cu unduiri de lanuri...
Cine spre ei privește se-aprinde de-mbieri
Și-alunecă-n timide, zadarnice elanuri.

Dar nimeni dimprejuru-ți nu te-a descris cum ești,
Căci nu găsesc cuvinte să te prezinte-n vers
Și-ar fi păcat o fată frumoasă ca-n povești,
Precum ești tu, o rară icoană-n univers,

Să nu fie pictată-n culori și-n poezii;
De-aceea, prin cuvinte, încerc eu să devin
Poetul ființei tale și-ți cer ca zi de zi
Să te privesc; și astfel ce scriu va fi... divin !

Fiincă-ai zis „da”, condeiul mi-aleargă pe hârtii
Și-ncep să-ți spun că gura ți-e trandafir din rai;
Obrajii - macii-îngeri-de-foc peste câmpii !
Iar gâtul stâlp de aur la capul scump ce-l ai...

Umerii ți-s movile de-argint și întrevăd
Că-apar pe ei adesea aripi ce-s străvezii
Și nu-i simplă părere, dar numai eu le văd -
(Mai bine-apar în noapte decât în plină zi...)

Puține fete-n lume au sâni plini de splendori;
Păcat că prea-i ascunzi sub danteluțe fine,
Dar poate-așa-i mai nobil, că m-ar orbi doi sori
De i-aș privi cu patimi: nu-i nici decent, nici bine.

În șolduri, bust, picioare - mintea n-a inventat
Vreun aparat să prindă detalii ireale,
Căci supranaturalul nicicând nu a captat
Așa dotări alese ce-s numai ale tale...

Nici eu nu-s sigur dacă ce-am scris și afișat
A corespuns integru cu chipul tău real.
De-aceea-ncerc acuma splendoarea să-ți pictez
Și sper că-s mai dibace în noul areal...

Glen Ellyn City, 20 sept. 2020