exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale
scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul în cele opt puncte ale dodecaedrului de aur
eram în tranșee cu apollinaire
L
U
M
I
N
Ă

D
E

L
U
N
Ă

S
U
P
Ă
R
A
T
Ă
neîntinată de urgia imperiilor
el se pregătea să moară
eu să te nasc pe coline
învățând literele feniciene printre grele corăbii
vor spune au fost neînțepți dar frumoși
ei s-au iubit cu adevărat noi am urât cu adevărat
am vrut sa-i scoatem în afara pămantului
ei părăsiseră de mult de foarte mult timp Universul
S
T
Â
N
C
A
C
I
și greoi
îngerul
B
U
N
E
I
C
U
V
I
I
N
ț
e
te iubesc
corigent a rămas și cia-ul ieri fără merinde
pornit la drum lung printre silabe
te iubesc
cu forța tuturor literaturilor lăsate moștenire mie de apollinaire
pregătindu-se să moară negăsind-o pe maryloo
era o zi de duminică frumoasă ca tine bosumflată de metafizica grăbită a clipelor fără mine
mă târam majestuos pe lună schiam printre extratereștrii alcătuiți din cuvintele tale de dragoste negre –albe îndelungi oftaturi ochii tăi la întretăierea dintre tot ce am știut despre pământ și tot ce-am învățat în școala primară învățătoarea mea avea ochii tăi -i plăceau compunerile mele despre toamnă urma o lecție deschisă precum opera aperta pentru care-am învățat italiana într-o toamnă gigantică a nins numai cu frunze galbene &de argint până ce a venit primăvara &
î
n
g
e
r
u
l
d
u
r
e
r
i
i
tovarășa învățătoare plecată la facultate mai târziu am aflat îi murise un frate la parașutism
stăteam și o priveam în autobuz cu ochii din ultima toamnă înainte de a ne uita
apollinaire își bandaja capul printre obuze adevărate
a venit toamna draga mea
muritorii umblă masca pe gură sau atârnată de urechi
covidul nu atacă elefanții elefănțica din jocurile de copii feniciene
o melancolie sumbră l-a cuprins pe ahura mazda
o fericire adevărată pe mine dansând cu tine printre nămeții zădărniciei universale
un singur om a fost salvat prin tranșee de fum printre clipe de staniu
eu am structura magneziului tu a carbonului
încercasem să ne ascundem în mantaua de plumb a cuvintelor lui artaxerxes
recitând poemul viața lumii de miron costin
cosmin era la fotbal echipat cu tricoul lui ronaldo
un individ prin covid
le dăduseră fenta
plopi fosforescenți și trupuri de copii adevărate
driblându-și existența
nu și pe mine
știi
nu mai știu unde
am citit
iubirea e mai luminoasă decât fosforul în adâncul pământului la douăzeci de mii de km
tu ai urcat pe pod
te pregăteai să dispari cu naivitatea lui shakespeare din viața lui
tu din viața mea
zadarnic
te chem printre zei și zeițe adevărate
nu-l poți minți pe apollinaire
NICI MĂCAR NU MAI POATE SĂ MOARĂ