Cu lacrimi aspre pe obraz
Îmi șterg tăcută eu trecutul
Și-mi spun în șoaptă, nu-i necaz,
Să-nfrunt iarăși necunoscutul.

De jos, eu pot să mă ridic
Și aripi fac să îmi răsară,
Chiar de va fi ca să dedic
O viață-ntreagă, să apară.

De hopuri, eu nu sunt sătul,
Iar teama nu mi-e cunoscută.
Ascult doar tainic țipătul
De inimă din nou născută.

Voi înfrunta la nesfârșit
Tot ce mi-apare înainte
Și chiar cu suflet copleșit
Eu mă înalț chiar din morminte.