Când nu mai poți vorbi-n cuvinte,
Și-n mintea ta liniște nu-i,
Mai bine fă de ține minte,
Că tu nu ești al nimănui.
Când ți se pare că puterea
Te-a lepădat fără de rost,
Adună-te și ia-ți tăcerea
Al tău aievea adăpost.
Și de vei vrea să laşi în grabă
Vreun sfert de gând în urma ta,
Nu te zori, căci de e teamă,
Cuvântul tu îl vei uita.
Mai bine-așează-le în suflet
Și ține-le pe mai târziu,
Căci trebuința lor în cuget
Va ține-al tău scop încă viu.
Iar de vei vrea s-o iei la goană,
Să uiți al tău vechi conținut,
Eu zic, mai bine, în prigoană
Nu te-avânta nereținut,
Căci nu cunoști ce te întoarnă
La începuturi zi de zi
Și nici ce lumea îți răstoarnă
Când gândul îți vei limpezi.
Respir-adânc și-nchide ochii,
Menține-acel îndemn convers
Și nu merge cum merg doar orbii
Fără vreun țel prin univers.