Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
să nu pot muri s-ar putea!
nici dacă alerg pe-un câmp de lavandă!?
numai Poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea

când voi trece, încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo...din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis,
va ninge cernit și voi pleca împăcată
c-am terminat al vieții poem,
cu două inimi scris !
nemaiștiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă.....