dintre toate lucrurile care îi obsedează pe oameni
eu am ales nefericirea.

de ce, ar cîrcoti unul, altul. păi simplu, aș zice eu
pentru că nefericirea nu și-o dorește nimeni.
e ca femeia urîtă care pleacă mereu singură
de la orice chef, din orice club, din orice spital.
și d-aia se răzbună.

să fii nefericit poți fi chiar fericit să fii. ești la fel
ca oamenii fericiți, ți-ai atins scopul. și, întocmai ca ei
care sunt fericiți o clipă apoi apare necazul, așa și mie.
azi sunt fericit că sunt nefericit, mîine sunt nefericit că sunt fericit.

să ai o nefericire frumoasă, asta vă spun.
decît o fericire urîtă, e mai bine așa.

ce urîtă ești cînd ești goală, spun în unanimitate bețivii
cînd se uită la sticlă, indiferent că e mona sau curvoisier.

ce frumoasă e ziua care începe cu nefericirea de a fi singur
doar tu și gîndurile tale, doar tu cu poezia nefericirii
doar tu cu obrazul pe covor, mîngîindu-l ca pe o pisică moartă.

am auzit că banii n-aduc fericirea. eu, în sărăcia și nefericirea mea
sunt fericit. am o lumină stinsă, atît de stinsă că îmi pot băga
degetele în creier. măcar e bine că e ceva acolo, puțin cald
puțin rece, cum merge fericirea pe la toată lumea.

se face vară acum, poate dacă plouă și voi sta pe o bancă în parc
voi vedea pe cineva asemenea mie.
nu e nefericire mai mare să știi că e cineva acolo
asemenea ție.