Pomii au înflorit în ochi de apă,
când norii se supără
pierdem din vedere binefacerile lăsate,

imaginea strânge frumosul în grădini
apoi îl risipește pe drumuri,
dă un alt rost fiecărei clipe
care ne scapă.

Lumina și-a făcut loc în inimi,
ne lasă s-o încălzim ,
ne unge cu miere vâscoasă
și ne pune mir.

Cuvintele se rup din memorie
și lasă în fiecare gând pagini albe
unde doresc să scriu
însemnele acestui timp obsedant.

Lumea se întoarce la obligațiile obișnuite,
uneori totul este anevoios
nimic nu mai este cum a fost,
iar noi suntem speriați de graba
cu care pornim spre necunoscut.