mor oameni pe care nu-i cunosc
rămân singure ferestrele de la care cântau
se închide ușa frigului peste ei

se împuținează timpul ca o pâine
din care rupem cu toții câte o bucată
în eventualitatea că lumea
nu se va stinge de tot
că va înflori din nou un zâmbet
pe fața muzicantului de la colțul străzii

tăcerea îmi intră în casă și trage zăvorul
continui să visez din spatele geamului închis
un vis în care plâng pe ascuns ochii adevărului

ajută-mă Doamne să pot da ceasul înapoi
cu o primăvară
să poată înflori din nou salcâmii viselor mele

alungă Doamne pasărea asta neagră
care cerșește la ușa zilei

10.04.2020