Cândva îmi spuneai că tăcerile sunt porți de aur către libertate
Și ca un avar strângeam tot mai mult aur
Și lăsam în urmă porți deschise
Dar lumea nu știa să citesca ce era scris
Și trecea nepăsătoare,
Atrasă doar o clipă de strălucire
Ochii ei nu puteau suporta atâta iubire
Acum, nu mai am nici aur și nici putere să îl caut
Tăcerea vuiește în jur asurzindu-mă
Ce înseamnă să pierzi, ce înseamnă să câștigi?
Unde mai este oare liberul arbitru
Care te lasă să alegi?
Îți mai amintești când îmi spuneai că tăcerea e regină în regatul săruturilor?
Aveam atât de multe tăceri strânse și te-așteptam ca să te fac regină
Închideam ochii și te vedeam. Îți mângâiam prezența.
Îți sărutăm tăcerea. Și-așteptam
Poate m-ai uitat,
Poate că tocmai îți ștergi o lacrimă rătăcită
Dar din adâncul tăcerilor îți transmit un călduros salut
Căci fără tine nu m-aș fi găsit
Și nu aș fi-învățat să fac alegeri