Singurătatea e ca ploaia, care suie
într-asfințit din marea amăruie;
din șes, pe care nici țipenie nu e,
ea urcă-n ceruri care,-adesea, curg...
Și-abia de-acolo cade peste burg.

În ore-ambigui plouă; ceru-i mat,
străzile, însă, dau s-o ia spre ziuă
și-ndrăgostiții, care n-au aflat
ce-i dragostea, își iau, mâhniți adio,
iar cei ce se urăsc dorm prea aproape
unul de altul, în același pat:

singurătatea luată fiind atunci de ape.



Traducere Șerban Foarță