diminețile în care
cerul era adânc
și toate în jur fremătau
brazii gărgărițele
iarba vrăbiile
câinele rex
avioanele zburau
înspre mozambic
o țară îndepărtată
cu palmieri
prietenii mă strigau
din fața blocului
să ies la joacă
mâncam înghețată de vanilie
cea mai bună din lume
tovarășa învățătoare
mă lăuda în fiecare zi
țin minte cum am desenat
un buchet de lăcrămioare
perfect
seara mirosea a liliac
și bujori
stăteam pe bănci
admirând apusul
țânțarii ne dădeau târcoale
mama îmi așeza pe umeri
puloverul cu nasturi de metal
tata culegea o crăiță
și-o prindea la butonieră
zâmbind
se lăsa întunericul
orizontul devenea
o flacără blândă
iar viețile noastre
legende