a venit la întâlnire ca de obicei, puțin mai devreme ca să nu pară neserioasă
dar urmele ei erau șterse, prezența îi dispărea în neant
și lumea se trezea deja mult prea târziu
ca să se mai bucure de verdele crud al bobocilor
în fața ei, Nimicul își arunca umbrele țesând urzeala temerilor
au dat-o afară din timpul ei, i-au alungat aromele
și verdele i se stinge sub straturi de uitare
primăvara își pune haine cernite
nu știe cum altfel să-și plângă neputința
și neființarea. vor mai găsi oare păsările cărarea
vor mai pârgui fructele-n ram? și soarele, va mai ști el oare
unde și când să apună a toamnă?