Târgul arde. Fum vâscos şi zgură
le simţim ca un nisip în gură.
Alergăm curbaţi pe baionete,
ţopăie pe streşini flăcări bete.
Azvârlim grenade. Târgul arde.
Vinele plesnesc ca nişte coarde,
sângele e un ciocan şi bate,
bate lung în tâmplele-asudate.
O 'rafală' îl aude şi-i răspunde
cu ciocănele-i de cremene, rotunde
Târgul arde. Năvălim în moarte,
printre ziduri cu olane sparte.
Casele aleargă prin băltoace,
îşi smulg părul, se-nvârtesc buimace
Şi-şi aruncă-n iadul dimineţii
geamurile, uşile, pereţii
Izbucnim, urlând, într-o ruină,
cu priviri haine de jivină,
cu frunţi tulburi, cu grenada-n mâna
Zăngănind, cad cioburi în ţărână.
Ne împiedicăm, năuci, în tindă,
de-un schelet de jilţ sau de oglindă.
Tropăim, murdari, cu ţinte grele,
peste zdrenţe negre de perdele.
Grei, bocancii calcă pe portrete:
peste-obrajii trişti ai unei fete,
peste-un gând înseninat pe-o frunte,
peste zâmbetul unei bunici cărunte.
Printre dinţi scuipăm moloz şi zgură.
Ochii-ncremenese într-o spărtură:
pe un fund de ladă sub cenuşă,
un căluţ de lemn şi o păpuşă
dorm adânc, ca într-o amintire,
vise de funingine subţire.
Un căluţ olog, fără de roate,
şchiop, beteag şi rupt pe jumătate,
şi-o păpuşă care doarme-ntruna
Somn de Porţelan şi păr ca luna
Împietrim sub bârnele schiloade:
- Uite o păpuşă, camarade,
uite un căluţ uitat în ladă, -
parc-ar fi păpuşă de zăpadă
şi căluţul şchiop, purtat de sfoară
prin albaştrii ani de-odinioară
Târgul arde. O 'rafală' toacă.
Flăcările joacă, joacă, joacă.
Un căluţ de lemn şi o păpuşă
sub măcel, sub moarte, sub cenuşă
Ochii au rămas pe fundul lăzii.
Cresc împuşcături de-a lungul străzii,
ca un vaiet, altă grindă cade
- Uite o păpuşă, camarade

Freudenthal, Septembrie 1941