În culcușul de neliniști plouă cu bucăți din Rai,
Când cu șuierat de șarpe, când cu moartea în alb strai,
Și credeam că Paradisul este doar un râu cu miere…
Și mă zvârcol ca pe cuie, ca ofrandă, ca-n tăiere.

Corbul râvnitor la trupu-mi mă pândește ca hulpav,
Se rotește pe deasupra-mi de flămând sau din nărav,
Și m-afund, m-adun din resturi și mă strâng să intru-n mine,
Cu suspinul și cu spaima ce mă-mpung să mă termine.

Ațipesc de istovită și visez cum pruncul meu,
Care-i chinuit de-o boală…strigă către Dumnezeu
Că un iad îl ține-n lațuri și-l sufocă, și-l sugrumă,
Când mireasă în strai negru, neputința mă consumă…

Și tresar, alung paloarea ce o capăt în nesomn,
Nu mai dorm, mă tem că visul mă va nimici prin somn.