Prin tremur lung de inimi, sub flăcări mari de doruri,
Prin golul plin al clipei arzând adeseori,
Din val în val, pe lacul străluminat de flori
Zbor gândurile noastre venind în stoluri, stoluri...

Atunci privesc spre tine și-amurgul se-ntețește
Când lacrimi ne-nțelese candorile ți-aprind
Ca roua miruită de luna răsărind,
Dar taci și-ncet mă mângâi când liniștea domnește.

Eu tot mă-ntreb: tăcerea ce oare-ar vrea să spună?
Sau ea-i chiar dialogul cu liniștea din jur?
Ori nu e nicio taină ci-i doar misterul pur
Amplificat de cerul ce curge-nspre lagună.

De ce te temi, iubito? Căci știi prea mult de-acuma.
Natura-n jur vorbește chiar și prin ce simțim.
Prin vene, foc din cosmos ne toarnă să iubim
Și fac din noi Vezuvii clocotitori ca spuma...

Atâta foame-i strânsă în lumea asta tristă
Și-n înghețații arbori și-n oameni și-n simțiri,
Încât le-aprind iubirea cu lave-n clocotiri,
Căci fără ea viața nu cred că mai există.

Dar să fim drepți, iubito... Noi vom sfida destinul
Schimbând macazul lumii, fiind chiar optimiști.
Avem o viață-n față - și-atunci de ce-am fi triști?
Va fi o viață lungă (de-i facem clipei plinul!)...

Imaginează-ți traiul de astăzi înainte:
Noi vom călca pe aur, deși al nostru nu-i.
De fapt, tu-mi ești tezaur și poți oricui să-i spui
Că-s bogătașul lumii prin tine, ia aminte!

Avem ocean de stele și laude aprinse,
„Grădini de curcubee și ceruri fără nori”,
Precum spuneau poeții uitați adeseori.
Avem și flori și parcuri, și munți cu creste ninse.

Avem concerte gratis de păsări cântătoare,
Avem doine duioase de plâng îngerii-n zbor;
Avem dealuri și văi cu flori pe-al lor covor,
Avem foșnet de frunze din codri sub topoare...

Avem slăviri și ură până în dreptul porții,
Avem, avem de toate! De-aceea azi te chem.
Avem și mari speranțe? Avem și nu avem...
Dar vom fi-n veci alături, chiar de pierim cu toții!

Glen Ellyn, USA - 22 febr. 2020