disecția (a pătruns în sufletul stafiei)
în căutarea metafizică de sens - durerea maladivă de tete era poetul - cuvinte aspre (din lumea veche a rimei) își lipea pe frunte ca vârful de castravete - curgea un șuvoi de lichid rău, de sudoare, prin fanta din fruntea-i - nu mai rămăsese pic de sânge în el, se evaporase totul în stanțe postmoderne, atunci când prosectorului i s-a făcut milă (stafia a început să râdă) era același nicăieri din care plecase (poetul se scursese de acum în lume, din fruntea lui, mirul profan, nu se mai termina dar sufletul stafiei nu mai palpita, orizontul se depărtase de sens)