E ca si cum te-ai naște din nou, bei paharul de apă, și capeți glas de pasăre galbenă, începi să devii Beatles
și nu mai vezi cerul deasupra;
plata se va face, desigur, după aceea;
dedesubt, un țăran care sfărâmă pâine
în degetele lui bătătorite
care au înhămat, nu demult, caii și bivolii
uneori bivolul îngenunchează e ca omul trebuie să tragă după el plugul și să are Golgota
când cerul, desigur, este, undeva, sus, desigur; și cât se poate de real;
îngerii albi încearcă să păstreze, mai dinainte, tot felul de urme
pășești
și urma ta rămâne întipărită în zăpadă
a doua zi ești altfel
mai treaz
ca un lup!
nu ești lup... ești frumos și pășești, urma ta este delicată
și plină de perle
este o naștere alburie
e ca și cum te-ai tot naște, din mamă în mamă, din țărănci și din maici cu feciori fără nume
cresc din mâinile lor pomi și niște caiși altfel niște oase de lebădă
ți s-ar forma din nou setea când îți e sete, și foamea când îți e foame
dar mai ales inima
țara țăranul;
când cerul este, bineînțeles, tatăl, care îți ia în mâini sufletul;

E ca si cum te-ai naște din nou, bei izvorul și țara izvorului
poate tu doar îți lepezi sufletul
pe o urmă
ca pe o picătură, nițel prinsă de gheață
ești parcă o pasăre curată frumoasă pesemne;
începi să glăsuiești, începi să îngâni rugăciuni, te închini la copaci și la păsări
la balade cu păsări ți-e inima vie și cânți și cânți pentru că ești pasăre cauți să înțelegi de ce zboară stelele
sunt stelele oare ca păsările sunt oamenii ca pasările nu sunt. atunci stelele cum sunt.
zboară
cum zboară de ce zboară de ce călătoresc atunci dumnezeu cum e este ca o pasăre
mă încearcă oare niște puțin importante și roșii ca zgura aripioare sunt micuță ca vrabia și sunt fantezie
dacă, după mâinile Lui, zboară stele și pe unde este ori călătorește
te întreb despre Dumnezeul tău
pe care nu Îl știe, azi, nimeni
a aprins o torță prea grea de oameni și stele
ea e aprinsă demult, de câteva miliarde de ani, mai bine de treisprezece si încă câteva sute de milioane de ani peste
oamenii sunt după stele stelele după un dumnezeu care ne orbește
(ca stelele)
de-a căutatelea
ca un copil
Îl cauți pe El
și tot plângi...
niciodată când cauți nu găsești iar când nu cauți găsești
deja, deasupra ta este un alt cer, iar ție, cu glasul înfundat undeva în laringe
nu știi dacă îți vine, sărmanul, să râzi sau să plângi...
țăranul, sărmanul, și țara și-au clădit
casa din chirpici
și
din sângele tău
e un Cer plin de sare...
dar mai ales țarina, cât l-a plâns
fiica lui e soție de preot iar bivolii au tras țara după el caii au făcut mânji care s-au vândut la târg foarte scump
țara merge după țăranul ei, ca o femeie;
cu coasa, odată, un țăran, mă va doborî ca pe un câmp
până la Dumnezeu
din nou
iar poteca mă va plânge, nu ca pe o pasăre, ci ca pe un țăran.

Niciun popor nu dispare
pentru că țara e pâinea și țăranul va munci, atunci, cu sare pe mâini;
iar eu voi fi țăranul, cu multă sare, în mâinile lui;