eram cel mai cel mai vocal dintre toți. când apăream tăcerile cădeau secerate
și ne numeam în secret “frăția cuvintelor” căci toți eram la fel: tineri și plini de idei
până când viața a bătut din picior și ne-a luat cuvintele.

mai știm să spunem doar: bună dimineața, bună ziua, bună seara, mulțumesc
mai mult nu ni se dădea voie. era considerată pierdere de vreme vorbăria aia inutilă
dar care totuși închega idei și ne unea (la fel ca ura aș putea spune)

acum, chiar dacă mulți nu recunosc, suntem la fel de tăcuți
cuvintele extirpate au ars în crematorii ani la rând
ducând la fenomene impredictibile și incontrolabile

acum se roagă de noi să cuvântăm, să însămânțam idei în coji uitate
dar frăția tăcerii se întinde ca un foc dogoritor
ce va aduce arderii de tot ofrandă