Nopțile călare pe nori albi de zăpadă
trec pe deasupra orașului adormit,
iarna are o foame teribilă de soare
și se rostogolește sub valurile timpului,
nu are puncte de plecare și sosire,
are doar vânturi izgonite din cer
pe drumurile troienite din câmpii.

Azi dragostea mi-a înghețat în gânduri
o visez în poemele deosebit de calde
ca pe o blană așezată peste cuvinte
și mi-e teamă de glasul care mă strigă
să-i sărut buzele femeii de lapte
cu trupul ca o tulpină de crin alb.

Ea îmi lasă o lacrimă luminată
cu o aromă de somn mângâiat
de palmele mele tot mai îndrăznețe.