Nu avusesem niciodată curaj.
Sau cel puțin așa credeam până nu demult.
Adică eu încă sper că asta a fost totul -
curajul aproape absent
ca un organ în dezvoltare.
Dar a început să-mi crească încetul cu încetul,
cum îți crește ficatul de la prea mult alcool.

M-am îmbătat și eu
cu apă rece,
scoasă din puțul adânc al gândirii
și mi-a crescut curajul.
L-am udat... l-am udat
cu sudoarea încrederii în sine
ce astăzi nu mai poate să adoarmă.