Mi-ai împletit cunună din astre
și un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
și nici rostul,
crezând că-i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi dați răspunsuri,
când întrebările
mă dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aștept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aștept
de-o viață
și unde-i bucuria
să mă răsfețe
în fiecare dimineață??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopți fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în față am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAȚĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găsești în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Și dacă am,
tu VIAȚĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieții
mi-e secat?
Și dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viața
știu,
va refuza?

Nu-mi reproșa că am trăit
ca Hermes,
știu că da,
dar dat-am tot ce am simțit
și altora!
Cu prisosință chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoști,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aștept!