noaptea pe întuneric este egală cu ea însăși,
nu se desparte de umbre mergătoare
și e însoțită pe drumuri de teamă

stele de pe acoperișul orașului adormit
alunecă pe streșinile ude
n-au loc în gropile pământului

niște cuvinte spălate de pietrele albe
privesc curioase deznodământul
și se iau la întrecere cu valul
când sunt călare pe el

mirosul de pește de râu le inhibă
nu mai prind demult cu mâna
dau la undiță
cum ai da de înțeles oamenilor
că nu știu ce-i frumos
și caută poeți nemuritori.