Uite cum s-așterne praful
pe toate lucrurile din casă,
dar eu vreau să-mi aștern gândul
pe o foaie aruncată pe masă.

Vreau s-aștern tot dorul din mine
ce de mult el nu mă lasă,
în suflet multe suferinți mă ține
ce-mi fac ziua nebuloasă.

Afară pășind din nou prin rouă
simt ierburile reci și fine
și-n inimă-ncepe să plouă
că frigul îl simt prin vene.

Se simte-o lacrimă pe geană,
iar gândul la tine rămâne
și zboară ca un fulg de pană
s-ajungă din nou la tine.