Cu inimi de mireasmă și ciment,
cu sânge care speră și se teme,
de unde curgem, din ce fund de vreme,
din adâncimi străvechi de testament?

Ce legi de fier, ce taine și blesteme
ne-mping spre-un pisc de-azur fosforescent,
sau ne-mbrâncesc cu fierberi de torent
în spurcăciuni holbate să ne cheme?

Că moștenim și lanțul ce ne frânge
și visul fâlfâind ca un un stindard;
și dacă-ades cu tiflele-i nătânge

Satana scoate limba după gard,
o clipă-ngenunchează-n noi și plânge
un Dumnezeu cu lacrimi care ard...