Am un pian înaripat,
când cânt dragostea mă atinge cu degetele-i firave,
mă mângâie şi-mi spune:
Atât de mult mi-a fost dor de tine...
Vreau să cântăm împreună acest cântec.
Clipele primesc apoi
un sărut de fluture
rănit de capriciile primăverii
şi umbra-mi dansează
printre note de portativ,
iar pe firul de iarbă atârnă
liniştea verde,
că în anotimpul ăsta se poartă tăcerea,
ca să fim la modă cu îngerii din ceruri,
cărora din ochi le cade câte o lacrimă albastră
şi simt că oamenii i-au uitat.
Ar vrea să stea la taclale
cu firul de iarbă și cu pomii în floare,
că azi sunt surprinși de gesturile incoerente ale vieţii
şi tac ascultând pianul...