La răscruce de vânturi fără nume,
Mergeam ca un străin spre capatul de lume
Și-n sufletul meu se ascunde-o teamă,
Că infinitul e ca un tablou cu ramă.
Zăpezi din nou se-aștern pe înserat
Și noi lumini albastre se retrag,
Speranțele noastre sunt troienite,
Iar noi suntem cu gândurile rătăcite.
Apoi caut flori nemuritoare,
Chiar și din gheață de s-au format oare.
Aș vrea să fie o nouă revenire,
Să fie bine pentru omenire.