pe vani pereți plâng sfinți în ilustrații
și-n sacre lacrimi desenez blesteme...
când de-al ei cântec pasărea se teme
voi, oameni, o enigmă clipei dați-i

că e cenușa stinsă-n anateme
renașterii nu-i zbor în respirații
carnală existență-n strâmte spații
și timp doar până liniștea să cheme

am frânt din mine să îmi fii femeie
ca să-mi rămâi amor și după veac
sub ochi tămăduindu-mi moartea, cheie
a descuia pe îngerul sărac
ce am lăsat să-mi umble prin idee,
dar viu ori treaz mi-e stihul tot un drac...